Semnarea Acordului de Cooperare între Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova şi Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor din România

De Ziua Europeană a Protecţiei Datelor Personale, 28 ianuarie 2019, la Târgu Mureş, România, a avut loc, într-o atmosferă solemnă, cu prezenţa a peste 70 de participanţi a celei de-a II-a ediţie a Conferinţei „Protecţia Datelor în domeniul sanitar”, semnarea Acordului de Cooperare între Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova şi Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor din România.
Parteneriatul vine să asigure condiţii eficiente pentru realizarea potenţialului de dezvoltare a cooperării dintre cele două maluri ale Prutului, în vederea promovării domeniului protecţiei datelor cu caracter personal şi al dreptului la viaţa privată în beneficiul persoanelor vizate, precum şi să garanteze realizarea unui dialog bazat pe încredere şi respect reciproc în procesul promovării şi implementării Regulamentului UE General privind Protecția Datelor şi a legislației aferente, funcționând ca un centru asociat de excelenţă consultativ profesionist pentru persoanele vizate şi organizații, în spiritul principiilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept.
Acordul de Cooperare, vine, înainte de toate, să creeze cadrul necesar pentru abordarea problemelor ce vizează protecţia datelor cu caracter personal în domeniul medical, inclusiv formarea ofiţerilor de protecţie a datelor, experţilor în domeniu şi altor persoane care participă la procesul de înfăptuire a justiţiei în spiritul respectului dreptului la protecţia datelor cu caracter personal.
Documentul urmăreşte obiectivul de a promova cunoştinţele cu privire la sistemele naţionale de protecţie a datelor cu caracter personal în rândurile angajaţilor din sectorul social, medical şi juridic, iar semnarea acestuia este una din măsurile ce ar consolida implementarea uniformă a bunelor practici europene în materie.
Parteneriatul încheiat dintre ambele Asociaţii, constituie o recunoaştere a eforturilor comune în vederea respectării angajamentelor de promovare a valorilor europene şi a democraţiei participative în România şi Republica Moldova, în spiritul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private.